Alergam si ma gandeam.
Unde-i de fapt dorinta Lui, unde e dorinta mea , unde e dorinta celuilalt. Cu cat ma gandeam mai mult, cu atat ma afundam mai tare in bezna. Azi m-am oprit. Mi-am dat seama ca imi este peste putinta sa fac o distinctie clara. Realitatea e ca un zar, cu o infinitate de fete de "bine" si de "rau" iar eu, ca un nebun, incercam zadarnic sa deprind tehnica, sa descopar taina, de a arunca zarul, in asa fel incat sa iasa numai "binele".
Dar puterea de a accepta "binele" si "raul", indiferent cum vin, sub ce forma, in ce cantitate, in ce moment, etc. cred ca mi-a fost data. Si m-am mai relaxat. Acceptarea neputintei e un sentiment eliberator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu