Conduc de la 18 ani si am pierdut numarul accidentelor rutiere in care am fost, intr-o forma sau alta implicat, dar astazi, pentru prima data am ras.
Ce sentiment de usurare m-a cuprins cand am observat, relaxat, ca nu sunt afectat deloc, ba mai mult, sunt bucuros pentru ca tocmai primisem raspunsul dorit. Chiar ma intrebam cum as reactiona daca mi-as lovi masina la care tin ? Oare o sa mai fie la fel ca in datile trecute, o saptamana intreaga de nervi, frustrari, certuri cu toata lumea etc... caci ce era de fapt masina MEA ? O extensie a personalitatii mele.
Dumnezeule, imi aduc aminte ca a trebuit sa vand o masina in perfecta stare de functionare, pe care o "iubeam", doar pt simplul fapt ca o stiam lovita, desi o reparasem!
Tipul cu care m-am cunoscut inopinat era un agent de securitate in actiune, extrem, extrem de agitat...Ne-a luat aprox. jumate de ora numai sa putem comunica ...In starea de hiperexcitatie in care era nici nu ma mira ca nu m-a vazut din SUV... La 2 ore de la accident isi revenise, era total schimbat, imi parea uman.
Astazi la radio, la 13-14 cu Mihaiu (cu 25 de min inainte de accident) un tip zice exact vorbele mele : "nu e nici un pret prea mare platit pt cunoastere".Zambeam ! Ca sa vezi cat suntem de legati unii de altii iar noi ne strofocam din rasputeri sa ne diferentiem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu